Nu spinul depărtărilor mă-mpunge,
ci jindul bucuriilor mărunte,
la care orice pas străin ajunge
și unde eu n-ajung pe nicio punte.

Ochii nu cer minunea să-i îmbete,
nici gura nu vrea șipote de stele,
ci doar răcoarea-ntinsă castei sete
de limpezile, simplele cișmele.

Și-această poftă a mea nu vrea atlasuri
cu țări de foc și munți de voluptate,
ci doar un pumn de clipe sau de ceasuri
purtând mireasmă de eternitate.

Atât de lesne alte mâini înșfacă
ciorchinii fericirilor mustoase;
eu de-i ating, se fac de promoroacă
și-a sânge tămâioasa lor miroase.

Când brațul nu cuprinde și nu-nvinge,
când fiece secundă-i ne-mplinire,
binecuvânt că peste mine ninge
sfințenia tristeților, subțire.

Cât geamăt pun și câtă stearpă trântă
pentru sărmane cioburi și crâmpeie...
Deasupra mea păduri de fructe cântă,
prin iarbă sar fântâni de curcubeie.

Întind o mână – fuge-n aer rodul.
Apropii gura – piere apa-n tină...
Din orice zi eu trag tot gol năvodul
și doldora-l scot alții, de lumină.