Oh drum de piatră ce urci şerpuind colinele
peste care zenitul încă se mai joacă
cu pensula înmuiată-n vara târzie
când în urmă
pădurea a îmbrăcat deja haina de noapte
la ce cazne supui tălpile arse ale călătorului
ce a bătut în lung şi-n lat bulevarde şi artere
pulsând de forme de viaţă necunoscută
poticnindu-mă pe piatra-ţi vălurită
eram un naufragiat ce se abandonează valurilor
cu ghinde şi castane pe post de firimituri
să-mi indice drumul de întoarcere
căci oricât aş fi dorit
să dau colinelor numele locului meu de veci
vremurile lui Crusoe şi Magellan sunt apuse
eşuat acum pe colţul meu de trotuar
te urc în gând iar şi iar.