Cinstește-l pe-un străin, de-ți dă binețe,
De parcă el ți-ar fi un vechi prieten;
Vorbiți puțin, vă spuneți: „mergi cu bine”,
Tot către răsărit, el spre apus;
Când iar vă veți încrucișa pe drumuri,
După mulți ani, striga-veți bucuroși:
„Noroc!” – „Noroc!”, parcă n-ați fi trecut
Voi peste mări și țări, și-augustul soare
De-atâtea ori nu s-ar fi fost rotit.
Dar e-un câștig să spui: „Noroc!” – „Noroc!”
Te leagă iar încrederea cea veche,
Și-i prețios salutul cel dintâi.
Salută-l, deci, pe cel ce te salută.


Traducere A. Covaci