parodie după Sonetul vinului
de Ion Cănăvoiu

Dau bucuros ce am prin buzunare,
Să beau un şpriţ, dar am doar trei monede
Iar chelnerul hain nu mă mai crede,
Îmi face vânt afară şi mă doare.

O blondă singuratică mă vede
Şi stă pe trotuar, promiţătoare,
Da-n seara asta fără creditare,
Cât vin sa-i dau, să vrea să mă posede?

Mă latră câinii, bine că nu muşcă!,
Vedea-i-aş cu hingheri cu tot în cuşcă,
Iar ielele în horă să mă prindă

Şi când voi ameţi să mă destindă,
Să gravităm o vreme împreună,
Ca doi astronauţi uitaţi pe lună.

poezia originală

Sonetul vinului
de Ion Cănăvoiu

Dau o tristețe pe-un pahar de vin,
Chiar mai sărac c-un veac de voi rămâne
Prin oasele de-acum tot mai bătrâne
Îmi bate-un vânt amarnic și hain.

Mai vin însingurări să mă amâne
Demult făgăduitului festin
E seară. E târziu. Și umbre vin
Și parcă vin izbăvitoare zâne.

Tăceri asurzitoare mă devoră
Într-o închisă peste apă horă
De iele—ademenind cu-nverșunare.

Și încă mai visez un colț de mare
Să înotăm în noapte împreună,
Ca doi delfini îndrăgostiți de lună.