//

ruperile de ritm și ruperile de coloană vertebrală
sunt la fel. avem îndoieli despre cum să mergem mai departe
acum când pădurile australiei au luat foc

și ne gândim că focul s-ar putea împrăștia
pe străzile noastre tari și bituminoase.

răzbim aici cu oasele în flăcări cu ochii biluțe de pluș
și vina noastră e un cocktail molotov pe care îl ținem
în mâini și ezităm să-l aruncăm.

7 secunde de teamă pentru viața de dincolo de noi
lipsa ta - e ca lupta împotriva flăcărilor

apoi liniște.
animalele au ars.

soluții micelare ne umidifică fețele.
dar ce pot ele să mai facă?
să zâmbească? să plângă?

soarele uriaș e o ghilotină pentru capetele noastre vii.
călători osteniți ne bat la uși.

șirele spinărilor li s-au rupt ochii au reflexe roșiatice.

o să rupem pâinea noastră si o să le-o dăm lor
astfel ritmul se menține constant.

apoi liniște.
oamenii au ars.

acum tot ce putem să mai facem e să ne ghemuim
lânga ferestre și să admirăm păsările cu aripile în flăcări.


în jurul nostru e aceeași teamă și o singură voce se mai aude
Eli Eli Lama Sabachthani?