agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ poți să-mi intri în inimă, nu vei citi aceeași carte
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2020-02-07 | |
și iar mă plouă cu amintiri,
și cad toate peste mine, se ridică de la glezne până la genunchi căruța cu inima de lemn, lumina de ceară aprinsă când cerul fulgeră și tună, și chindeul înnodat deasupra cinei cea de taină, praful vesel din uliță, cu miroznă de viței de lapte, vara nesperat de frumoasă și exuberantă, rafalele vântului zbuciumând răstoaca, mă plouă și mai sus de genunchi, mi se lipesc de coapse carul plin cu lemne de foc prin ceața toamnei, și caii șargi înglodați în noroiul uliței, cu gândul lor de cai obosiți la paiele așternute în grajd, la becul slab precum ceaiul de tei roșiatic, și căpriorii cu cuiburi de rândunică goale, mă plouă peste mănușile aspre cu un singur deget, și tot plouă până când se cerne la urdinișul morii zăpada grea din iarna mătăsoasă, și aprigă și chicotind în coșul casei ca un spiriduș, lovindu-mă cu spata războiului din lemn ca să se țeasă altă primăvară când iarăși mă plouă deasupra brâului până la umeri și dau din cap încuviințând să respir deasupra apei încă o dată
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate