Cînd si cum sa-ntamplat,
Acest basm nemai cântat
Seri albastre doar şoptite,
Fără grai şi ofilite

Oo crăiasa cu păr bălai
Și cu ochii de rubin
Ce seara mă fermecai
În somnul cel mai fin

Insomnia nopţii mele
Ce liniştea tu mi-ai furat
Mergînd prin Lună şi prin stele
Ascultându-ţi visele neîncetat

O sclipire de nea
Atît ne-a fost dat a vedea
Din tot mirajul cel simţeam
În prezenţa fetei ce păleam

Îmbrăţişaţi, plini de fiori
Pe imaşul mândrei flori
Priveliştea ne oglindea
Într-un ritm cu noi bătea

De mi-ar fi aşa uşor
Să găsesc un foişor
Între codrii verzi de viaţă
Să mai stăm o dimineaţă

Sufletul n-are secrete
Doar ascunse mari regrete
De-ar putea a mai spera
La flama ce-i scînteia

Şi un munte aş muta
De n-aş fi atît de slab in faţa ta
Iar cu vocea tremurîndă aş striga
Aş striga...
Dragostea mea, nu te-aş uita…