tremur
cu masca trasă adânc pe suflet,
curcubeul ascunde
strigătele reci,
pașii sunt în cadența vântului,
din curți se aduc căldări
pentru lacrimile înțelepților,
într-o câmpie însetată
chipul uriaș al mulțimii
urcă la tribune
să cânte în nebunia colectivă
imnul înmormântării,
sub braț de flori să cadă
prizonier lucirii
și-n deznădejde să-și
fluture aripile asemeni soarelui
ce minte,
timpurile goale varsă foc
se ridică glasuri de năluci
din piepturi pavate cu lozinci
cu nările supuse transfuziei
de ocazie.