Stați ape-albastre, nu mă-nconjurați,
'N-adâncul vostru rece, voi nu mă afundați,
O ultimă fărâmă de aer să respir
Și-apoi mă puteți trage-n abisul vost delir.

O ultimă privire spre cer să mai înalț
Cu ochii către stele, pe nisip mă descalț,
Dezbrac podoaba- n care eu fost-am îmbrăcat,
Călcând cu pas smerit, de voi mă las purtat.

E cald și rece brațul cu care m-ați luat,
Ducându-mă pe coama valului dezmățat,
E vis și realitate, sublim, dar și grotesc,
Mă las purtat de ape pe tărâm pământesc.