nu era un obiect să-l iei
să-l dai de colo-colo
să-l muți undeva... oriunde
să nu te sinchisești
... să uiți

ca de o haină
brusc devenită incomodă
să te debarasezi

... ca de un suvenir păstrat o vreme –
stranie consolare pentru barbara trecere
pentru găurile multiple și clipa
în care ți se oferise șansa de a delibera

să pui altceva în loc... orice

să lași să se așeze praful... vremea

cu nerușinare mai apoi ca pe un prieten la culme iertător
să-l suni mai mult din cochetărie să lovești ușor
punctul acela de demult supurând roșul vocalelor
testul suprem al întoarcerii în lumină
să-i sfidezi ulițele răbdând veșnicia
în această eternă rătăcire
spre opusul ei


dar noi nu atinsesem
nicio culme a cuvântului... a iubirii
intuiam într-un fel:

cu sufletul nu era de joacă!