cum liniile din palmă vorbesc
înspăimântate șoptesc despre soarele negru
ce luminează un pat de spital
în el sunt ventilate mecanic
toate iubirile mele nespovedite neștiute ne
la căpătâiul lor stau de mai multe vieți
mănânc chipsuri și dorm în
gări dezafectate așteptând un
tren cu zăpezi de gulag dincolo
de sârma ghimpată cuvintele îmi cerșesc
o cană cu apă să pună buchetul de
flori presate pe care-l strâng la piept și în
somn cineva mă privește
cum zac pe patul de spital îmi tot pune
mâna pe frunte ard semn că soarele negru
arde în lăuntrul meu cel
care mă locuiește mă
chemă la fereastră pe picioroange vine și
miss univers muzica o aduce
un înger cu coșuri pe față
și toți jucăm alba-neagra pe dezbrăcate
până în zorii cei noi