după ce vei pleca,
eu voi mai rămâne o clipă
în tămâia amurgului
fiindcă vreau să văd mai bine
înclinarea axei pământului
străbătând
licoarea din pahare
iar după ce se vor frânge
în golul orbitelor
toate aripile zărilor,
voi pune oamenilor purpurii
nume de păsări

eu mai rămân o răscolire
de răsărit
pe marginea drumului
să-mi pot privi sufletul
galopând dezbrăcat
prin răcoare,
pe pustie,
abia după aceea
voi pune tinereţea înapoi
în clepsidre

după plecarea ta
voi mai rămâne cam cât
o tăcere de codru
să pot arde chiar și
cenușa dimineții pe rug,
cu tot cu trup,
cu tot cu umbra trupului
pe câmp,
pentru ca ochii mei
să poată alerga liberi
deodată cu caii pe urmele tale
până vor simţi cuţitul orizontului
ca pe-o tristeţe ascuţită
rotindu-se adânc
în pupile