timpul e bizar și destul de prozaic
scrie povești pe frunze de leurdă
eu adun semnale în sufletul laic
duc la împlinire visele o ciurdă.

șterg cu buretele pasiuni prăfuite
fac curat în mine printre dorințe
să-i expun lumii gânduri șlefuite
și poezia mea ce crește în tendințe.

pun tristețea în sac și-l atârn în cui
în afara casei să îl bată vântul
o de-aș putea virușii să-i încui
cu zece lacăte să nu-i știe pământul.

izvorul speranței curge și prin mine
vremea purificării nu vreau să se termine.