oraşul e plin de trupuri părăsite
unele se ţin chiar de mână
însă mie mi-e bine aşa,
fără mine în iarbă,
răstignit între două singurătăţi
şi petice imense de cer
privind adânc în memoria
tristeţii
ori la picioarele tale desculţe
merse doar în palmele mele
în amiezi de noapte
oraşul e plin de chipuri fără faţă
bastarzi în propriul trup,
unele se ţin de mijloc,
altele de după umeri,
dar mie mi-e bine aşa
privindu-mi timpul
de deasupra copacilor
strângându-mi gândurile la piept
deodată cu fumul dimineţii,
cu nostalgiile de-o noapte,
uitând de tine încet,
pe străzi nesfârşite,
fără ecourile paşilor
de oţel