agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2021-05-12 | | Zorro Pe steaua albă ce sclipea În haos departata, Sus la palatul de cristal Printesa însăsi stăpânea Imperiul, lumea toată. Nemarginirea cuprindea În palma-i delicată, Un gest și totul dispărea În noaptea-ntunecată. Cu ochii negri, visatori Cu părul de mătasă Iubită ea era nespus Fecioară nepătată. Și totu-i răspândea în jur Nespus de sfanta vrajă Gingaș sclipiri de stele mii Se răspândeau în preajmă. La chipul alb și visător Și obrăjori de fragă Prea mulți s-au stins visând Vroind pe ea să vadă. Dar azi palatul și tăcerea Ce veșnic dăinuiesc în vid Au tremurat, s-au clătinat Și și-au simțit pieirea. Prințesa șade gânditor Lumina necreată A apărut!... Ce e? Ce zvon aduce dintr-odată? Și cum de a pătruns poznaș Și se alintă dulce Și curcubee drăgălaș În părul ei aduce? Și cine a-ndrăznit aici Peste a sa putere A se ascunde și de ce Lumină și tăcere? La glasul ei poruncitor Tăcerea lin șoptește: - Prințesă, tu vrei tot Tu vrei chiar nemurirea? Vrei bolta cerului Și stelele... Sau vrei Numai iubirea? Nu-i pentru suflet omenesc, Imperiul ar pieri în ea Păstrează-l și renunță Uită. - Nu pot a mai uita acum Iubirea mă cuprinde O voi căuta chiar de n-ar fi Și moartea voi înfrânge. Doar eu stăpânitoare sunt Și veșnicia Voi crea De nu-i. Întreg imperiul a aflat Prințesa astăzi cheamă În sala mare la palat Toți prinții vin în grabă. - Prințesă... Ei nu o privesc, nu pot Și s-ar ascunde Frumoasă prea frumoasă e. -Prințesă, astăzi am aflat Că vrei chiar nemurirea Că l-ai lua să-ți fie soț De ți-ar da și iubirea. Noi n-am găsit ceea ce ceri Iubirea, nemurirea Dar le vom cumpara curand De asta îți e vrerea. O lacrimă din ochii ei Încet, încet coboară E bucuroasă își spun ei Dar cine intră oare? Și chiar acum din departari Un paj fără de nume Pătrunde și privește drept Nimic nu are-a spune. Și prinții s-au retras încet El este chiar alesul Cum altfel ar putea privi Stăpâna-n universuri. El tace dară ochii lui O-nvăluie-n misteriu Cu-acel miraj din alte zari Ce nu-i știm înțelesul. În suflet ei pătrund ușor Ce vis gingaș Pe-aripa lor De dragoste si pace. Un cer etern, nemărginit Din vraja lor se lasă Și cu amorul său divin Atinge pe crăiasă. -Sunt prinţul lumilor Și numai pentru tine Dezvălui ultimul secret Iubirea-i nemurire. Prinţul se întoarce-acum Și către veșnicie Ca-ntotdeauna inima Îl cheamă să revie. - Cum oare din iubire eu Să fiu nemuritoare? Și cum un paj Un om de rând Nemuritor să fie? De ce-ai venit De acum pleci? De mor îți pasă ție? În suflet el a tresărit Nu lasă să se vadă O lacrimă s-a furișat din ochi Și ea îl doare parcă. Jos, în grădina regilor Chiar lângă seminariu Unde prințesa la castel Ades își poartă pasul Sub un copac bătrân, pe mal Pajul se-oglindește-n apă Și-al său chip privește O taină. - De-ar fi un prinț ca să ajung Nu veșnicia, Tată Iubirea și prințesa mea Ori moartea dă-mi, de soață. Pajul privește-acum întîi Voalul de mireasă El îl ascunde căpătâi Pe fată o veghează. Ascuns cumva în umbra lui Privind din altă lume La alunițele pe umere La sânii ca de zână. Și-n noaptea cea de catifea Când luna se-oglindește Și unduios, îndrăgostit Cu valul se unește Prințesa vine nevăzut În apă cu sfiala Trupul alb si drăgălaș Să îl alinte-n taină. -De vrei voalul să ți-l dau Să nu ne știe nimeni Un singur lucru eu îți cer Tu vino de îl prinde. Pajul, intâiul visator Pe zana o cuprinde In brate moi Pacea iubirii În inimă găsește Mirajul amoros Nici dragoste, nici eros Ceva mai mult, amețitor. Pajul, întâiul muritor dispare Si zana-nsingurata iar Se-ntreabă cu mirare: Cum aș putea Să fiu si eu O simpla muritoare? Maria Tu vino, raza mea în vis Pe brațul meu îți lasă Și părul tău de borangic Și fruntea de mireasă. Adânc în vis să mă cobor Asemenea să-ți pară Tu zână, Să-mi fie numai dânsa O statua, De vergine, tăcută și sfioasă. Să-nvii încet, ca-n alte dăți Și eu s-aștern, pe fruntea marmoree Pe brațul tău duios, gingaș Voalul de femeie. Din sânul tău tu să îmi lași Iubirea, numai dânsa În bolta sufletului stins Ne-om pierde ca în crâng. Și dimineața ne-om trezi Și-om povesti în taină Ca dulci nimicuri care trec Tot ce-ai visat, fecioară. Frumoasă, mai frumoasă-mi pari Cu păr de aur moale Căzând în valuri unduios Pe umerele goale. În visul meu te port, aievea Ca lumea de himere S-o uit, să sting în ea A inimii durere. Dac-oi pleca în zori, să-mi lași Statuia sau voalul și-n ea Să reânvii diseară În rouă de iubire. Ca mii de ani am rătăcit Amorul să te-ajungă Și mii și mii or trece-n clipe Până în zori de ziuă. Iubitul meu, cere-mi ce vrei Ți-oi da nemărginirea, Oceanul a-l coprinde Adevăr, eternul, fericirea. Nu știu iubita mea, eu sunt doar o părere Mai mult mă vei iubi astfel Reânviind, să mă petreci murind Un trandafir ce piere. Tu-mi ceri mai mult decât aveam Iubindu-te în taină De ce-oi schimba pe-un cer Sfinţita ta apropiere? Marie, durerea ce îmi dai Pierind în zori, nălucă Îmi e mai scumpă, îmi e cer Ce-i fericirea singur? -Au tu nu știi că pe pământ Nu mă mai poți ajunge Nici cerul meu himeric vis În brațe a-l coprinde? De-ai fi Marie fără cer Eu te-oi iubi mai tare. -Aripi să iei, rupe-mi-le Deci trupul tău îl lasă Și te ridică sus la cer Căci voi să-ți fiu prinţesă. Statuia ta se pierde-ncet În umbrele-nserării Voalul și atât regret, Că nu te-am dat uitării. Cum trece valul de ușor sub pasul tău, madonă, Din umbra lacului răsai ca ideal din spumă. Cum cade valul de sidef, pe sub arcade albe În mii de cioburi de argint, pictura ta o sfarmă. Tu vii ca lebăda ușor și te ascunzi, șireată Cu păr bălai, cu ochii mari și palidă, încercănată. O diademă, un surâs, fără să vrei, cochetă Cu valul vii și pleci, de ce? rămâi, rămâi fecioară. O luntre, nuferii, noi doi și cețuri peste ape În codrul de zefir foșnind, de murmur și de taină. Iar spiriduși zglobii în jur s-așază lângă tine Ș-o veveriță cu trei nuci te-mbie iar Marie. Doar codrul cerne peste noi o rouă de petale În flori de tei, de nuferi mari, ca să îi fii mireasă. Cum poartă valul chipul tău la răsărit, Marie Unde te duci, când o să-mi vii?... mai rămâi, rămâi la mine. Poemă de copil Când ochii tăi, Pentru o clipă m-au privit Am înțeles ca niciodată Am înțeles că s-a ivit Iubirea sinceră, curată Și-ntâia oară am simțit Că de făptura-ți delicată Rămân etern îndrăgostit. E seară, orele-s târzii Privesc pe geam afară În parc aleile-s pustii E frig și plouă iară. Mi-e dor de tot ce ai luat Mă doare inima din tine Mă doare vidul ce-ai lăsat Și tot parfumul tău Ce a rămas cu mine. Copii Dă-mi cerul tău, mai dă-mi o zi de pace Dă-mi numai un ocean, de milă într-o cupă S-o beau încet și fericit, cu tine și cu zîne Dă-mi sânziene, spiriduși, copii săraci și singuri Dă-mi și sărmanii Tăi să-i duc în brațe de Marie Un Tătic și e destul de azi nu mai sunt singur. Dă-mi adevăr sau doar atât El n-a venit la mine și toate darurile-mi sânt Atât, atât de triste, deci ia-le tată înapoi Pe frate tu petrece-l, ia-ți și sărmanii tăi De ce te joci cu mine? Îți dau ce vrei, am jucării și o păpușă ruptă Am cozonaci și bunătăți și hăinuțele zdrențuite Un iepuraș slăbit, flămând și poezii și tot ce vrei Sunt un orfan bogat în vise, şi atât. Doar de Revelion, pentru o zi, dar an de an să vii Nu am nimic să-ți cer, să-ți dau, le-am așezat la ușă. Și toată noaptea l-am pândit, el n-a revenit poate Am adormit și n-am văzut, să văd, a luat din daruri? Tiptil să-l prind, pândesc șiret și an de an speranța Copiii goi, flămînzi, bolnavi i-a lăsat singuri. Dar azi pentru orfani, de n-are cui să-i pese Nimeni la ei nu vine Voi fi tăticul pentru ei Adevărat, în fiecare zi v-aștept În ușă chiar eu, E cel mai bun ce l-am găsit, n-am altul Acel orfan și cerșetor. Si mai regret atât Că n-am aripi s-ajung la toți copiii lumii Prea mulți pentru un suflet; vă promit c-odată Într-o viață, măcar odată o s-ajung la fiecare Să fiu Tăticul viu și-adevărat din poartă. Lacul Lacul cel de lacrimă Și rouă Singuratec, două lebede sfioase De visare Par încremenite Totul tace. Nuferii de nea și cețuri, Murmure Sânziene și cu zâne, Dorm Sub raza lunii blânde În pace. Ce vis de feerie Sfântă Aduci în inima robită Vino Tu, răpitoare muză fii Iubită. Mereu să mor sau să învii Aice Și veşnic n-am să mai reviu Prea mult O muză, sufletul în lacrimă Te cată. Mă dor a inimii tăi ochi Crăiasă M-ai fermecat de nu mai sunt Al meu De ce mă-ncânți, de ce te joci Nu-ți pasă. A inimii văpaie porți Regină Natură, zână-mi pari, de ce Nu ești Ș-acum la pieptul meu Femeie? De ce cu foșnet mă atragi Și zvonuri Multe bat în ram și lacrimi Din sălcii Cad și cad mereu Romantic? Angela De ce madonă tu îmi ești cu aripile frânte, Cu acel miraj senin și blând, Cu ochii mari, îngândurați or visători și umezi Singurătății mele dai, iubito, ce anume? Nu știu, nu pot să te coprind cu brațul și cu șoapte Înmărmurit de așa sfântă și dureros aproape. Aproape sunt, departe ești, voalul de mătasă desprinzi încet Din cerul meu de-or piere lumile, azi nu îmi pasă. Căci văd în chipul tău cel sfânt pictura marmoree De ce sunt eu însingurat, de ce ești tu femeie? Ș-aluneci blând la pieptul meu, Cu ochii tăi în ochii mei, de părul tău de abanos De raze de văpaie, de șoaptele fierbinți, tu fugi Te caut, râzi, ca doi copii ne alintăm în joacă. Din cer s-o fur de nu-i și nu-i A mea. Te port în amintiri mereu, pe-aripile uitării Din ziua-n care ai murit, c-un zâmbet stins, cuminte Doar frunze cad și cad mereu, din urma ta, madonă La geamul meu te reântorci, sufletu-mi se frânge. De veșnic dureros amor ce văd în umbra ta și nu e. Te chem, alerg, îmi pari că ești aceeași, tot aieve Dar nu, nicicând nu vei mai fi iubito, știu, aice. De n-oi veni, voi regăsi Angela într-o seară O alta, vergine Marie rămâi în locul ei Mă doare inima din tine Prea mult, prea iute mi-ai luat-o Mai las-o când și când la noi În serile de vineri. Marea Cu marea noaptea mă-nvelesc În tainica tăcere și Cer înstelat, tremurător Nisipul scrie rând pe rând Din vânt a tale șoapte. Tu Tată, tu oceanul meu Dă-mi albatroși, sirene Fie cerul ochiul tău Azur și feerie port Sub aripi și sub pleoape Mă-nalț în zbor cu albatroși E atât de simplu Vreau si zbor Tu erai iubirea Tată. Vis Gingaşe roze, lacrimi de amor, pe trepte aruncate Adumbrit de marea calma , coperit de luna plină De-atâtea ori te-am căutat, ţărmul pustiu şi antic Tu vieţii mele lacrima, rătăcitor spre moarte De-atâtea ori te-am rechemat, cu mii de rugăminţi Sculpturi tăcute, reci, voi marmore suave În codri te aştept ş-acum de secoli grei, de ere De-atâtea ori te-am asteptat pe ţărmul mut, în noapte Sub bolţile pustii, tăcute trec secolii în clipe Din ceruri se coboară-ncet în fiecare sară O rază blândă de scântei, de fulgere Răsai încet ca din trecut, rămâi în depărtare Tu dimineata fără chip, minune mişcătoare De dânsa sunt chemat mereu, odihnă voi, repaos. Ce eşti, ce voi, de ce-mi răsai, tu fără nume Tu mireasma şi amor, tu copilarie in visul meu De ce nu laşi în urma ta nici chip, nici trup, nici umbră? -Amorul este chipul meu şi cerul meu e umbra A vieţii voastre margini mor, căci trupul vă e firea -Tu vino moarte să-mi redai al nemuririi nimb Amorul vine furişat iar eu asa de singur De dânsul ars m-am risipit, cenuşă sunt Lumină şi cenuşă. Pastel Sună dumbrăvile În depărtările Codrului negru Ceruri de iarnă Stele îngână Romanţe de toamnă Plopii se scutur Neaua coboară În lacuri sub cedri Turme de ciute Paseri tăcute Nuferi s-aştern Harpe şi muze Codrului antic Cor de armonii Seri de pastel Primăvăratec. Singurătate Când ramuri bat și se-nfior Când luna-i singură pe mări Și noaptea neagră tace Când nouri repezi trec fugar Când cerul de porfiră Te-ntorci la ochiul obosit și visător madonă Cu pasul sfânt, Te-nduioşezi și ceri, sfioasă Din ceruri zânele suspin' Sară de basm sub cedri Trec umbre repezi, tu rămâi în lumea ta Străin te văd, aevea Voalul diafan se lasă, mângâietor pe ape Boboci de rouă se aștern pe-alei Crăiasă Columbe albe-n depărtări, clopote gingașe O stea s-aprinde ș-alte mor în noaptea-ncremenită În părul tău de abanos, în ochii cei albaștri Pe aripi te înalți ușor, te cobori în unde În unda apelor, Marie, zefirul poartă luntrea-ncetișor Mă pierd în depărtări, romantic Pe lac doar undele șoptesc și se îngână-n noapte Nu-i nimeni, când și când ca o fantasmă se petrec Prin veacuri umbre, șoapte, o luntre goală De Sânziene, poate. Tu nemurire desfășori în raze O lume de închipuiri, miresme, ambre Splendori gingașe de sidef, în taină și în șoaptă De-ai fi aceeași, de n-ai fi, de te-aș vedea... himeră De m-aș ruga necontenit, te-ai risipi în dimineți Pe sub arcade nicăieri, tăcută, diafană. Tu, cât de dragă Mărioară, Miresme trec uşor sub bolți Sub pasul tău. Ș-apoi rămâi cu un surâs alăturea de mine În zări, în răsărit, apus, nostalgic Cerul purpuriu pe înserat, noi doi, pe insulă în larg Oceanul necuprins, noi, singuri Pe faleză. Coboară genele ușor, lacrima de sirenă Simțirea ta, tremurător, zefirul... adiere Întoarce-ți fața ta în sus, în ochii mei cu ochii Rămâi ca lebăda, uimit, surâzi În pace , tăcerea Ta, apusul Cu grație, înduioșat, colombă în lumină. Revarsă visul inocent și cerul de sub pleoape Copilăroasă, marmoră, pe țărmul de departe Oceanul stins, madonă Te risipești la răsărit, în depărtări, în șoapte Copilă ieri, țărmul pustiu, De ce, noi Miriam, noi doi Și luna peste ape? Patru inimi Mare de liniști dormi pe aripe cu cerul în unde Cazi în picturi, vii în talazuri, pari de oglindă Doar tu, doar eu. Dă-mi veșnic somn de alte clipe, noi cerul, doi Tu, unul, mare, eu cer de raze, doi suntem, alte Cer, doi și mare, numai noi doi. Trei, orizonturi, un cer de mare, doi de ocean Trei și o clipă, ceasul Și eu. Parcă plutește, patru din soare, val de lumină Mării oglindă, pe un culoare, două de nuanțe Treilea de vis de auroră, o boreală, patru Și tu. Codrul Pe marea fără raze, nouri repezi, cețuri line Stele mișcătoare, cerul nopții de porfiră Copii adormiți pe nuferi, tainic undele suspină Luna cerne peste creste raze moi și dulci de aur Rozmarin și tei suave armonii, miresme-nalță Codrul negru, menestrelul nopților încremenite Roi de șoapte și de murmur, de isvoară șopotinde Basm de cetini prin frunzișuri gingaș de zefir foșnite Cor de mii de paseri îngână doină in dumbrave Două ciute-ncremenite cată zările îndepărtate Iepurașii dau târcoale, veverițele zglobii, iezii vin Cu-alai de ciute, de bursuci în zmeuriș Lacul mișcător de sălcii cercuri, cercuri unduiește Din ceruri mii de raze cad în orișicare sară Sub bolți de frunze ruginii, în bobi de rouă clară. Logos Inimă cu trei caturi, Din urme de cer, sub unde de clipă Fir de pastel, în tonuri de harpă Sens decupat, remodelat Vers, cuvânt, vocală te-ai risipit, reânviat În manuscris, necunoscut, scrib și penel, Joc de idei, Ghici tâlcul lui, cine, de ce Cum, pentru ce? Pleoapă de cer, galactic atom, Vis furișat, adulmecat și cercetat Printre idei, Iar te prefaci și revelat Disimulat, dar cine ești? Chip ai... nu ai, sens ești... nu ești Pari a nu fi, ești a părea, nu înțeleg Tăcând îmi rostești, vorbind tâlcuieşti Fii ce? Orice voiești. Soare de lumi, romane, poeme scrii și le arzi Singur lucești, neschimbător, nu te zărești Joc orbitor, soare vocalic Chip fără chip, mască sub sens, întrețesut Trup fără trup, nume anonim Umbră de scrib, cui te rostești? Sferă de foc, mii de culori, nuanțe de sensuri Și de idei rostogolești, cameleonic, Altul ș-același, Logosul literar, da, am ghicit Cuvântul și scribul Mult și puțin Ești. Mamă Din care cer ai scoborât În calea vieții mele Cum de aprinzi lumina ta Cu un surâs de ideal Din lumea cea de umbre? O lacrimă, un surâs În ochii de crăiasă O alinare, un suspin și glasul blând Ai mai albit, de ce Tu mamă? Parcă eram Asară împreună... deși tu Ai murit demult, trăim Veșnic în lacrimi amintiri Copil rămân, vei mai trăi Cât voi trăi, cu marea, cerul, pescăruși Cu tine vreau Să fiu mereu. Robin Hood Trecut-au anii rând pe rând În poarta casei mele te-aștept cu floare de măslin Cu mucenici și cozonaci, clopoței și mere Puțin de stele prăfuit, de secoli și speranțe Cine ești tu, străin sosit din noapte Cu sabia, murgul cel alb Cu ochi de fulger, Cavaler grăbit, rămâi seară de seară. Joc De ce iubire numai eu De ce-ai plecat în noapte De ce cu murmur bați în ram De ce pustiul vieții mele lași Și altora le ești de ce Tu, mare de singurătate? De când, de ce mă minți frumos De când cu jurăminți De când răvașele mi-ai rupt De ce nu te mai stingi? De ce tu taci, De ce te-ntreb, te miri ș-apoi trădezi De ce vii vinovată De ce nu voi să te mai iert De ce mă-mpac, de ce enigmă răscolești De ce în loc nu-ți pot opri orologiul De ce ești nicăierea? De-atâtea ori eu te-am strigat De câte ori pe-alăturea ca doi străini trecând De câte ori ne-am cunoscut întâi Deși mereu ne-am întâlnit. Departe și aproape ești, aceeaș or o alta Tu singură n-ai înțeles Am vrut să-ți fiu ce n-ai putut fi mie Iubire și atât, iubire. Tu vis al lui amor Rămâi așa, fii ce ești tu, etern de flame sfinte În inimă, alăturea, pe cer sau unde voi Tu, zână. Visare Pe ape trestiile plâng cu foșnet lin în noapte Din mal în mal se țes poteci sub luna de văpaie Ș-un murmur stins, înfiorat s-animă-n depărtare Din ram în ram, cu tânguiri Aproape, mai aproape. Feeric, blând și-nduioșat în ropote de ploaie De Ideal fii cuvântat la ceas de amintire Doar isvoarele suspină, doar luna s-adumbrește Doar codrul plânge nencetat, însingurat și veșted. Doar mușchiul verde și tăcut vegheat de miezul nopții Covorul moale peste-alei cutreierat adesea De o sirenă. Edi Doar dacă vii cu inima în palmele de ceară Te răsfiri în norii cei din lumea din afară Te scrii pe trepte heroglifă și bați în poartă iară Rămâi ca umbra în pridvor în loc de bună seară De arzi în scrum, de-nvii și mori în rouă și petală Zorro, sărmanii l-or iubi Doar dacă. Salbă de safir de rouă porți la gâtul de mireasă Sprâncenată, ochi de mure, gene grele sub maramă Te-am văzut, mi-ai căzut dragă, cui să spun? Nu bagi de seamă. Te-am chemat cu binișorul, te-am strigat cu dinadinsul Mi-ai zâmbit... cu degețelul o chemare Și ai întins-o. Ți-am cântat pe sub fereastră, Mi-ai vărsat o vadră-n strune M-am lăsat de meserie, trubadur murat cu prune. Voi sau nu, vii sau nu-ți pasă Iar mă chemi cu degețelul și te-mpiedici mofturoasă. Năzuroasă și nurlie, orișicât ai fi de scumpă Alte 10 or fi asemeni, pa, să-mi scrii Nu vrei, adio. E liber, o fantomă, o legendă... Zorro Bărbatul demn și de oțel Și nu milog la o-mbufnată. Când Zorro trece prin deșert în nopțile cu lună nouă De stai pe gânduri, te codești Frumoaso, iată ghem și sfoară de la el Să împletești. Ostatecă frumoasă, când evadați peste crenel Să împletești și să-i zâmbești Iubito, adio și pe altădată. Așa-i femeia, un moft amăgitor Cu mii de fețe-n fire Și Zorro însuși dac-ai fi Seducătorul, totuși Fii jucaus Ole! Reverie Rouri moi de filigran ard aprinse în himere Zare de mărgean... apus în serile boeme Isvorele de cleștar vin în cale înspumate Alte mii de stele cad în reverii departe. Azi de-aș avea ale milei tale zari Aș risipi durerea Peste anii trecători să îmi aduc aminte Cum rămâneam întrebător Neincrezător, mireasă tu iubito îmi erai Aevea. Te-apropii singură, îmi pari uimită și distrasă Cu șuvița în gene moi lăsată. Timpul Anii trec în zbor, plutind învolburat Așa ca și o sară, două sub cerul meu De jad. Trec clipele în ceasuri, trec secolii în ere Ai plecat în zare, te ștergi în fumul cel uitat Redă-mi o clipă, ceasul și orele de ieri Adună-mi fericirea în secolii din noi Veșnicie, rămâi ca o măiastră, cu aripe de nori Cu ochii de isvoară, cu lacrime de mări Colind pustiul serii și orele de azi De ieri, de mâni, iubire De ai veni... de azi. Oprește orologiul, tic-tacul obosit Revin încet la mine, prieten rispit Clepsidra sfărâmată, nisipul peste ani Cu timpu-ncremenit în cale îmi apari Cu nemurire.. același ieri de azi Întinerim sau poate murim, ca statue... opriți Tu nemuritor prin ere si poate eu. Iezerul Lacul coperă în maluri feerie-ndrăgostită Nouri moi în raze pale cată-n undele șoptite Îngânat de armonia serilor de lună plină Și-n tot locul trec nostalgic așteptând și parcă nu e Ea să-mi vie și s-ofteze... lacrimi Tu, cât ești de subțirică, de cearcăne cuprinsă Cu ochi adânci și singuri... frumoasa mea iubită Răpus de fermecată și albă mâna ta Pe malul cel de ape aștept... nu, nu-mi apari Revăd în sara asta... revin și mâni la ea. Cu buzele de rodii, răsfrânte-n vino-ncoa Cu-acel ceva ce nimeni, doar eu, doar eu și ea Luna se ascunde-n ramul aplecat în undă Iară eu cobor în luntre să te-adun în brațe, vină Tu vină-n codrul la isvor, la iezerul albastru Vino, colo-n luntre albă, să plutim cuprinși de farmec Totul sună, totul tace în codrii adormiți De ce, de ce sunt singur Ș-atât de sfântă pace. Să vâslim... două columbe, petrecuți de nouri repezi Să intrăm în luminișul cel sălbatic și poetic Ș-apoi să rătăcim cărarea troienită Ascunși în foi de mure, de rouri și ferigă Ne-om pierde în poiene, cu anii trecători Și om uita că suntem în lume muritori. Când lacul se coprinde de tremur și de murmur Doi copilaşi ș-o luntre s-arată Din adâncuri Lacul înghețat în cețuri unduiește, greu de nuferi De ce sunt atât de singur, de ce lacul tău suspină? Copilaş Când iarna trece pe alei de nea imaculate Când ploaia bate-ncet şi rar cu picuri mari şi lacrimi Când vântul şuieră romantic, pustiul şi tăcerea Când ţărmurile se izbesc în valuri înspumate Când tot şi toate par răpite de vantul greu, sălbatec Când oare când voi regăsi amorul... reverie A' visurilor mele ţărm ce n-a mai fost să fie. De ce se tulbură în piept şi ochiul meu se bate Să mai trăiesc pentru o zi, de aş mai avea iubire Câtă am şi nu mi-e saţ', mai voi o cupă. E viaţa mea un vis hoinar, e lumea o văpaie Cer de lacrimi arzător, himera mea Rămâi ca steaua cea din ape deasupra bolţilor senine Redă-mi iubirea cea de ieri, o zi mai voi... pe tine. Rămâi ca zâna cea în prag şi dă-mi o altă soarte Că nu mai voi şi nu mai pot, deci moartea fie-mi soaţă. Din tine Ideal mai cer o oră de iubire. Iubire când vei reveni cu ambră şi tăcere Să-mi laşi speranţa. Dumbrava De ce-mi rasai ca o statuie cu pasul sfânt si ochii mari Prin viata mea trecând ca zână, lasând regret în urma ta De ce nu-mi vii la pieptul gales, pierduta de amor si vis Rapus de soapta gurii tale, murind încet si dureros Ramâi, ramâi tu cea sfintita, cu aripile frânte cazi Sa te adun ca o colomba, pierdut de-amorul fara sat. Coboara-ti ochii tai în ochii înlacrimati si arzatori Reda-mi tu inimă duioasă aceeas' inimă de azi. Si-ncet apleaca-te senina sa ma aduni în ochii adânci Sa ma rapui ca o regina, sa fii a mea s-a nimanui. Dar de-as avea zefirul galeş ce-l porti pe umerii cei goi De-as fi murit pe sânul gingas si te-as sorbi din ochii tai Te lasi cu fruntea cea suava, cu ochii cei îngândurati Aproape, sfânta, diafana, tu copil alb, imaculat. Iar eu te-adun în par balai si te ascund ca o mireasa Surâsul tau, lacrima ta cu scânteieri din cer se lasa Rasai din marea de suspine Tu dragoste, tu lumină arzând de flacara pe ape. Iubitei Tăcerea ta e blândă Şi-n toată nemişcarea ta Păstrezi lumina de mireasă Un zâmbet In lumina mea. Răvaşul tău l-am rupt Nu-mi pasă De vorbe, promisiuni de-amor Iubirea ta... nevinovată Mi-ajunge Fii iubito lacrimă Si amor. Rămâi ca orhideea-n vise Păstrează în viaţa ta Din amintirea mea o sară Ş-apoi te du in calea ta. Revino, serile de-april Sub tei, acasă Ca pe o zâna te-oi purta Şi tu asemenea, măiastră Te-oi risipi. Cu ochii mă-nsoţeşti ades Cu amintirea şi absenţa Iar noi pe-alei de primăvară În nefiinţă Trecem. Iepuraş La portiţa casei mele s-a oprit un iepuraş Cu mustăţi de aur moale, cu blăniţa de poznaş Peste noapte, hâtru foarte lângă sobă cuminţel Basme, snoave le pândeşte ş-apoi toarce motănel Staroste peste ogradă, cu porumbeii hârjonel Ciufulit şi rasfatat Coşul cel de bunătăţi şmecher îl adulmecă şi Căţărat ca un căţel peste torţi înfulecă Sara vine, dă târcoale hoţ şi belfer perna mi-o înhaţă Şi gelos ca o pisică numai el pe ea să doarmă Iară eu privind la stele, somnoros şi bosumflat Aş dormi... dar lasă, lasă, că l-oi prinde la furat. Senin Clopote se sting în clinchet lin de ape Gonguri de argint răsună Tu sameni cerului de-april, tu azuriul meu Din bolţile senine Smerit cobori şi singur pari, un clocot de lacrima şi ambră Uitat în scrinul meu, în zări, în ropote de toamnă Smerit şi blând, lumina şi tăcere. De ce, de ce nu-mi spui... Idealul e cerul Azuriul, in lume de păreri De nori trecând, Noi toţi murim, tu cui rămâi Tu cui revii, de mâine e tăcere Ş-atâta nostalgie. Copilă Din penelul unei clipe te-ai născut de ieri deodată Iară dinţii cei de perlă şi de spumă... juvaer Părul tău de mosc, inele peste umeri cearcă Buzele, arcuri de fragă, ochii, lacuri de azur, candele Surâzând şi răsfăţată, promisiune de femeie Dragalasa şi senină, nechemată şi copilă Cu un deget de madonă m-ai ales dintr-o mulţime Ş-ai lăsat mie sărmanul Veşnic altă amăgire. M-ai plimbat cu vino-ncoace, M-ai gonit cu du-te, ia-mă Te-ai jucat ca o pisică Iar eu n-am băgat de seamă. Atâta poezie şi pace-n ochii tăi De-atâta înşelare mă-nvrednicesc cu ei. Privind aşa o scumpă şi candidă mireasă Azi înţeleg prea bine... Sunt muritor... te du Îmi eşti prea dificilă şi eu nu-s prinţ Mă lasă. Pace Când ochiul tău întredeschis coboară-nlăcrimat Ş-adună în suspine pacea ta Lasă-ţi inima să cânte de fericire undeva În palma unei mici copile În roua ce ne oglindea În flacăra pe ţărmul plajei În orişice, în depărtare Atât Nimic, nimic... doar inima Revino-ncet şi te priveste uimit Sub cerul singur, cu o clipă aceasta... unica Cu linistea Ce voi, ce eşti, de ce, de când? O clipă de sinceritate. Va fi iubire? Cere... Ideal pierdut în visuri În tăcere te asameni Cu prezenţa... cu absenţa Ş-apoi Eşti...? ce eşti? Sub cerul Pacii, atât de viu, atât de singur Eşti. Zânei mele Treci pe lacul cel de ceţuri, sub castelul singuratec Valurile mor în spume lângă luntrea ta uitată Doar colombele suspină pe când codrul negru tace Sub condurii tăi s-aşterne o văpaie delicată. Şi răsai ca o madonă, din marea de tăceri 'Naintea mea cuminte, de ce nu-mi vii De ce nu pieri? Sfioasă şi sfinţită, din ochii cei cereşti Reverşi atâta milă Unde trestia foşneşte, lângă salcia plecată Dormi în pace. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate