Tată, ce vremuri ciudate, ce noapte,
ori poate e frigul subţire
care desparte lumea de moarte,
tată, în dreapta cresc pietre,
în stânga sunt urme de cruci
în faţă frustrări şi tristeţe,
în spatele casei cad umbre de nuci

Mamă,
ziua nu mai mănânc, pasc întunerici,
pe umeri mi-au crescut nişte hamuri de cai
iar între zi şi noapte
nu mai e nici o diferenţă
cum nu e nici între moarte şi existenţă,
ori între draci şi sfinţii din rai


Mamă, îmi cresc stele pe pernă,
îmi picură cerul în suflet
iar între clopot şi toacă
e cale doar de un plânset,
Doamne,
îmi pare prea rece prispa
în noaptea asta înaltă,
părinţii îmi caută fruntea
şi umbra pierdută prin iarbă

ori poate trece prin mine
şi geme,
o pasăre din lumea cealaltă