Mă chemi cu gândul și apoi, te-ascunzi de tine și de noi,
Vreau să te prind, să-ți spun să stai
dar curgi clepsidră

Poți să-mi dai
un rest de vreme, un rest de gând?
De ce ești aer atunci când eu pot din vânt lumini să țes,
și din iluzii poate-un crez?

Ți-e frică?
Dar și eu mă uit cu frică-n ochiul tău cel stâng...

Ești când trecut, când viitor!
Dacă doar fugi, prezentul gol e de-orice frământare
Și frica însăși...nu dispare doar pentru că ai refuzat să-ncerci să stai...
Și ai plecat!


Și te întreb, cu ochii goi: nu e păcat…să fugi de noi?