Visele sunt ca o încăpere pe care
Să o sorbi cu ochii până trec
Ca o izbire de priviri care te miri
De ce a început, cum a trecut
Dar visele chiar și urâte sunt
Și o binecuvântare care îți estompează
Amintirile murdare
Se rotesc ca un dans încercând
Să stea mereu cu fața
Spre curenții calzi care se scurg
Din ochi
Și fără să vrea udă verdele sufletului
La sfârșit visezi smeura câmpului
Cu rădăcini aurifere din pești zburători
Iar spre dimineață te cufunzi în altul
În dans de vinil
Într-un vers rotatil
Dansează prin flori de crin
Având leac de suspin
Și urmează zece, sfert, jumătate
De oră de împăcare sufletească
Iar atunci când mă trezesc din somn
După aceea sunt odihnit ca orice om
Deoarece dacă nu sunt coșmaruri
Visele sunt pentru somnul odihnitor ca daruri