te-ai oglindit în mine cu toate măștile deodată
erai ca o herghelie de cai pe care nimeni și nimic nu o putea stăpâni
erai ca o pădure pe care ochiul nu o putea pătrunde
nu am putut să îmi explic ce erai, dar te-am știut într-o clipă
și erai atât de obosit
de-atâta fugă de tine îți sângera inima
îți sângerau picioarele
de drumurile pe care le bătusei
pentru a rămâne departe de tine

m-am oglindit în tine cu toate măștile deodată
eram ca o herghelie de cai pe care nimeni și nimic nu o putea stăpâni
eram ca o pădure pe care ochiul nu o putea pătrunde
nu ai putut să îți explici ce eram, dar m-ai știut într-o clipă
și eram atât de obosită
de-atâta fugă de mine îmi sângera inima
îmi sângerau picioarele
de drumurile pe care le bătusem
pentru a rămâne departe de mine

…Eul meu a întâlnit Eul tău…
două amintiri a ceea ce devenisem
amintiri ale unui colos cu picioare de lut

...și era atât de multă lumină pe fețele noastre fără măști…

“Te văd amintire a celui ce ai devenit!”
„Te văd amintire a celei ce ai devenit!”
“…ce este cercul dacă nu o umbră a sferei pe Pământ, dacă nu o amintire a perfecțiunii rotundului?...”