agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2022-07-28 | | // o casă fără oameni/ singurătate lângă o sobă veche sunt o păpușă care suferă de ms doctorii în halatele lor albastre mă veghează neputincioși toate formele de distrofie sunt periculoase ți-am spus în ultimul mesaj pe what's up sunt într-un grup de control care nu știe ce trebuie să simtă când se fac experimentele în lumina dimineții vedem cel mai bine petele de pe piele îmbinările dintre oase aparatele care se alimentează de la soare e o creștere continuă a fricii odată cu lumina bruma care cade dimineața mă înfoliază pornesc pe jos către acea casă singuratică înnod niște cearșafuri albe până obțin o linie continuă niciun puls în acest poem este despre părinții noștri, bunicii noștri, copii noștri evacuați și morți în gulagurile siberiene stăm pe sacii umpluți cu nisip și paie din fața casei și îi așteptăm boala a pătruns ca o rețea de fibre optice peste tot doctorii fac radiografii pentru a expune filmele pe ecrane uriașe albe acolo mi se vad clar coastele șira spinării substanța cenușie din creier dorul ca o boala mortală, contagioasă dar de fapt sunt o păpușă care își imaginează toate astea pe scaunul de la geam al unui autobuz modern praga e orașul în care visez să ajung în vitrina unui magazin de lux să privesc toți oamenii mame, bunici, copii care vor muri peste o vreme în timp ce eu voi fi tot acolo zâmbind cu buzele de silicon cu creierul plin de mdma mușchii inimii paralizați euforie / durere / moarte / scrie pe sigla strălucitoare a magazinului toate le veți găsi aici ambalate frumos în cutiuțe roz cu cristale swarowski plăcere, dorință se aprind literele roșii în noapte prin geamul autobuzului se zăresc luminile sclipitoare ale orașului chipul reflectat pe care îl văd e al unui copil trist deportat într-o copilărie nemiloasă. autobuzul se mișcă. aparatele continuă să se alimenteze de la soare. se aud sirenele care ne avertizează să luptăm sau să fugim. nimic în acest poem nu a fost despre dragoste.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate