orele trec
gândesc și toate se așază altfel
e verde pârlit ogorul viselor
o tristețe cu aripi inundă cerul
fumul miriștilor trage draperii
se estompează ultima speranță
vine frigul
accelerat șuierând
prin inimă vraiște
frunze gonesc aiurea
niciun anunț nu merită graba
dincolo
de linia orizontului

orele trec
ești departe
într-unul din gânduri păzite bine
de singurătate
strâng obiecte și
nu știu ce să fac cu ele
să le arunc înseamnă să pierd
câteva amintiri frumoase
pe de altă parte
însemnez cuvinte într-un carnet
ca și cum ți-aș vorbi

orele trec
poate chiar viața
impresia că mă fac tot mai mică
în carnea mea în care îți păstrez sărutul
din ultima seară când
o sirenă a țipat
tremur și acum dezlipesc orele
aproape că nu mai simt