-1-

Adesea vezi cum se-nnorează-n tine
și plouă invizibil, în torente,
șuvoaie se revarsă-n sentimente.

Și-atunci, adio curgeri mai domoale,
adio și meandre textuale!

După furtună, vin zile senine.


-2-

Vezi liniștea în curgeri sinuoase
pe insula pierdută între ape,
în care dorul cuibul o să-și sape.

Acolo ploile își cântă dorul
de-a se iubi, în taină, cu izvorul.

Nici liniștea nu stă de lemn-tănase.


-3-

Ca un gurgui se umflă spaima-n clopot,
erupe în acorduri ostenite,
se varsă-acum în suflete strivite.

Anii-căpușe storc vlaga din oameni,
fie și genii, fie chiar și fameni.

Iar ploile se-aud cum vin în tropot.


-4-

Știu: o să vii și-o să-mi alungi mâhnirea
cu zâmbetul senin pe a ta față.
Ca tine nu e nimeni de iubeață!

Pământ și cer, în tine deopotrivă,
se-mpacă-n lumea asta în derivă.

Toți norii pleacă-atunci când chemi iubirea.