Și iarăși vreau, cum am mai vrut,
Prin suflet să te las pierdut…
Și iar nu pot, cum n-am putut,
Și-acum trăiesc cu dorul mut.

Și am încercat chiar eu, plânsă și-obosită,
Și călătorii din gara durerii
Ce-mi aparține întru totul,
Să te-alungăm, dar amintirea-ți e deja întipărită.

Șinele au oxidat în durere cruntă,
Cărbunii nu mai ard, focarul stins te cântă,
Geamurile șovăie de când n-ai mai venit,
Și de-asta trenul meu mahmur n-a mai călătorit.

Pustie-i gara fără tine,
Dansează vântul cu doruri străine,
Încearcă să mă poarte hain în alte locuri,
În alte gări, spre alte țărmuri…