înghit bucăți din zi pe
nemestecate
impasibil timpul zboară cu
aripile lipite de cer
privesc copacul care și-a
pierdut frunzele cum plânge
în pumni
se tânguiește
pe umărul toamnei se sprijină
fruntea omenirii
prăbușit în prăpastie soarele
se agață de picioarele vieții
nori negrii se tăvălesc pe cer
cuvinte neprihănite sunt arse pe
rugul minții
scot din fântâna zilei
planuri cât pentru o viață
și le sorb din palme
îmi zidesc viitorul din
cărămizi de vis
mă cuibăresc în patul realității
gândurile negre
le arunc din minte
gândurile albe joacă la nuntă
fug din spectacolul autumnal
și trag cortina peste scenă.