desfac din colțuri de ochi
priviri mototolite
am schimbat macazul
trecerea prin viață e liberă
ca o pasăre care și-a zdrobit
colivia
zborul este garantat
zborul metafizic printre întrebări
mă întreb dacă nu e prea târziu
să decolez de pe aeroportul
dimineții
cafeaua se cere băută
lăcrimează pe buza ceștii
între o lacrimă și un zâmbet
rânjește realitatea
cu toată gălăgia ei
ca o amprentă a vieții
întipărită pe peretele inimii
zgârâi cu unghiile carnea gândului
până țâșnește sângele alb
al cunoașterii
recunosc în mintea mea
necunoașterea nu vrea să adoarmă
își omoară timpul cu pumnalul.