De timpanul urechii de sticlă stele
Își izbesc raze ca niște ochi care caută
Să vadă în interiorul camerei unde
S-au adunat din zări visări de întuneric.

Mă uit în pupila cu care mă privești
Și mă tem că de vei clipi vei stinge
Lumina lipită de geamul ferestrei
Din care adâncul umbrei mă învăluie.

Așa că aș sparge timpanul ferestrelor
Care în noapte ascultă privirea cu care
Mă înfășori precum câinii care latră
Ca Luna noaptea să nu se mai uite la mine.