șoarecii ronțăie bucăți de timp
se îndoapă până la refuz
îmi dilat privirea peste strada
pustie să-i surprind cum aleargă
haotic printre gunoaiele care
mutilează priveliștea
un soare rănit sângerează pe cer
un copac schilod cu creanga în ghips
rădăcina prinde în brațe țărâna
o lume bolnavă dându-se cu capul
de pereți până îi dărâmă
blocuri pustii plâng cu lacrimi
care se scurg pe tencuială
aceste blocuri
se prăbușesc în uitare
privesc prin gaura cheii în interiorul
vieții cum viermii îndoielii
dansează
șoarecii ronțăie bucăți de timp.