Siderat privesc cerul nopții.

Ca dintr-un măr ochii mei își doresc
Să muște din adâncul cu care întunericul
Le umple vederea cu stele.

Și îmi imaginez cum pe marginea gurii
Curge, atunci când voi mușca din ele,
Must dulce-crud de fruct copt.

Mi-e foame de nesfârșire!

Mă bântuie golul ce noaptea îl poate
Hrăni, umple și împlini.

Altfel nu pot înțelege de ce doar cu ochii văd
Și nu cu auzul, cu gura, cu degetele…

De ce strălucirea stelelor nu are parfum?

Sub cer, țintuit în noapte, privesc.