Ochi rotunzi, privirea fixă, cu năsucul de vulpoi
și-a făcut bârlog în curte, lângă brazi pe mușuroi,
o vecină șugubeață, dolofană, ... un butoi.
Clipește naiv din pleoape, toarnă vorbe cu lipici,
simte frunza când se mișcă, știe lipsa-ntre furnici,
ca să-și facă meseria, ... mulge creier de pitici.
Este bine informată căci dosarul virtual
l-a citit din scoață-n scoarță, d'a capo până-n final,
știe ce-au mâncat intrușii, ce-au lăpădat la canal.
Stă în centrul ei de veghe cufundată-n telefon,
dar acoperă clădirea din subsol până-n plafon
și scanează tot ce mișcă, laser poartă sub breton.
Se trudește elefanta, coase planuri și urzește
cum să domine prostimea, să aibă în plasă pește,
c-așa pretinde puterea când chenzina i-o plătește.
Viață dulce de sticlete social! Fără normă, fără plan,
nici navetă, nici program. De-o dă-n bară grosolan,
cu blândețe vin fârtații și-o scot albă ... la liman.
Asta-i viața lumii noi, cu mult chin, amar, nevoi,
casele cu mușuroi sunt ținute-n tărăboi,
să nu stea pe-o laltă doi, numai dacă sunt de soi.
Să ți-o spun pe umflățica? Este greu, nu-i ca la noi,
poate-a ta e slăbănoagă, poartă ițari și bărboi,
dar cu siguranță toate, învârt bețe-n mușuroi.
Au mințit că i-au pus cruce, ne-au aruncat în beție,
au multiplicat-o-n toate, floare de democrație,
iar întreaga ei armată ne condamnă la muție.