ai fi spus că nu sunt eu
ai fi crezut că morile de vânt sunt niște invenții
doar ca să se lupte proștii cu ele
cu gura lor în care dinții rari
mai spun câte o poveste despre cei care am fost
știu
în fiecare dimineață mă ridic pe vârfuri
împotriva firii
îi arăt eu cine reușește să ierte
și cine nu
am pretenția că am învățat cum se mănâncă tăcerea
deși mi-e greu să ascund cuvintele
între fantele mânecilor
am găuri în coate de atâta târâș
iar genunchiul meu a învățat limba pământului
uneori îmi ridic privirea
ești tot acolo, deși încerc să te uit
pe o peliculă peste care am turnat
timp de vindecare