bărbatul se preschimbă într-o stea de mare albastră
ca să poată vedea degetele tremurânde
de coral ale femeii
când lumina o citește cu lăcomie
ca pe o poveste
o protejează
ca pe o umbră rotundă și neștiutoare
fără respect pentru soarele sfânt și întins
ca o sârmă ghimpată pe fruntea ei

el așează întunericul în teancuri
să nu se dărâme casa
să nu îi fie femeii frig
sculptează peticește și lipește umbrele tuturor
până când le iubește așa cum sunt
până când cresc ouă și feți de umbră
iar el își sapă lumina mai departe și mai departe