agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-03-19 | | îmi îngrop poemele în slash-uri linii care ar trebui să delimiteze forța mea vitală de restul lumii azi cerul este opac ca o grindă ce stă să cadă peste orașul muribund îmi aud de fiecare dată pașii uscați pe caldarâm în drum spre tine am remarcat: mama a încetat să mai țipe ca și cum ar avea un niqab peste gură tata a încetat să mai respire / unele respirații dor ca și cum ai fi vinovat de ceva nu știi de ce anume soră-mea s-a urcat pe umerii mei și acum mă apasă fiecare mișcare a ei i-am spus mori sau va trebui să te îngrop așa de vie cu tot cu păpușile tale și rochițele cu volănașe îmi îngrop poemele în cuvinte tari acide care să doară astfel suprapun și controlez mai bine durerile // am un ac înfipt într-o vena dar mi-l scot singură și frica de ace dispare // dar nu dispare tristețea ea e prezentă ca un element chimic al vieții mele fără ea nu aș putea să mai îngrop nimic pe trecerea de pietoni stă o fată care seamănă cu mine atunci când beau multă vodka a uitat să privească la culoarea semaforului nu a văzut că este roșu inima tânără încă vibrează îmi afund pașii în betonul cald pentru că între timp a venit vara iar soarele acesta se umple încet de teamă îmi afund corpul în beton și acum nu mai aud țipetele / respirațiile/ mișcările lor e atât de bine când îmi îngrop toate poemele în fumul țigărilor de contrabandă nimeni nu-mi spune ieși de acolo nu te îneca nu te sugruma nu te decide să îți tai venele să sari de la etajul 9 să țipi să te zbați încă nu striga că ai rămas singură că deși ești în viață și tu ești sub pământ ca și ceilalți TOȚI CEILALȚI AI TĂI nu te apropia de cartierele mărginașe acolo unde câinii se aruncă în haite trăgând de hainele tale de carne de orice vis care ar putea fi împlinit într-o zi stai în continuare pe marginea trotuarului ai răbdare stai pe margine ca în tranșeele din linia întâi a frontului plină de mâzgă, cu cizmele lungi de la sinsay întinse pe picioare cu fardul de la catrice pe fața aproape asfixiată cu rimelul de la londonware pe genele lungi care se închid din când în când se deschid se închid și tot așa de o mie de ori e atât de bine când pleoapele se înfundă din ce în ce mai des în orbite e atât de bine când nu mai vezi strada din când în când e atât de bine când nu mai vezi culorile semafoarele dungile mașinile adormi și nu se mai face niciodată nici roșu nici galben nici albastru în drum spre tine am remarcat lumea această nemiloasă perfidă fățarnică pustie agonizantă sclipea și pentru o secundă am crezut că o să mor că o să fac parte din ea că or să mă îngroape de vie în ea că or să mă străpungă gloanțele tuburile goale de dren perfuziile camerele goale de spital neoanele neoanele
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate