O, Doamne,-n rugăciune pun furii și dorințe,
Pun spaime ce mă-ncearcă în preajma vr'unui rău,
Pun lacrimi și-oboseala nedreptei suferințe
Și uit să aduc slăvire din plin numelui Tău.
De aș veni la Tine ca să-Ți ascult povestea
Și-ngenuncheat ți-aș cere ca să mă judeci drept,
Aș învia din moartea pământului la vestea
Că nu îmi ești deasupra în ceruri, ci în piept.
Dar mintea mă trădează și inima mi-e slabă;
Mă-ncearcă îndoiala - nemernic mucegai -
Și făptuiesc păcatul cu ochii scoși, în grabă,
Ca să mă întorc fățarnic la visul despre Rai.
O, Doamne, Adevărul dă-l minții ce întreabă
Și inimii - curajul de-a cere ce îi dai!