Așa începe totul pe această lume:
Un dans cu întunericul învolburat
în care însuși visul s-a scăldat
Din care ai ieșit spre a primi un nume.

Dar încă nu exiști. N-ai să exiști pentru un timp, s-a spus. Dar tu nu timpul ești,
ci fiecare apus
Și fiecare rând, din fiecare carte
Un joc și o tristețe, timpul ți le-mparte
Iar tu le ții în mână, uitate, sau ascunse
Căci, o, din tot copacul,
vezi numai niște frunze.
Vezi cucii care zbor, vezi în plonjeu comete
Rădăcinile dor, dar trunchiurile-s zvelte

Ții cerul tot pe umeri și stelele în os
Nimeni nu poate a-ți apleca aripele în jos
Nici om, nici zeitate. Se pare că nici timpul
dar între ochi și pană, tot se va face schimbul

Când frunze-ncep să cadă
și stele să se stingă
Un șarpe îți va spune, cu otravita limbă,
că zeii se răzbună, iar lumea se răscoală
Că iarna e aproape, poți uita de vară
Si penele-ți căzute te cheamă lângă ele
Trunchiul cel noduros se-apropie de piele
Ai vrea acum să strigi, dar glasul ți se pierde,
Tot ce ți-a rămas viu e numai ochiul verde.

Un nume ai ajuns, ca un ecou
Ce zeii și eroii îi îngână
În vremuri te-adâncesti, iar, și din nou
Înaintând sfios spre-a somnului fântână.