Duhul vieții se adie peste lacul fără valuri

Unde lebede valsează în ale amiezii baluri,

Libelule de lumină peste apă strălucesc,

Peştişorii înspre ele piruiete răsucesc!

O lebădă rătăcită se umbreşte lângă mal,

În tăcere îşi aşteaptă destinul pe noul val...

Soraya de după o salcie uşor se iveşte

Cu albastrele-i luciri cu tristețe o priveşte!

-Oare nu-i fericită lângă ale ei surate?

Genele i se alintă-n lacrimioarele-i sărate;

Inocența o distrage-n inutile perturbări

Care albe sunt ivite pe lacul cu întrebări...

Casian-Preotul, pe sub plete-sălcioare

Simte seve clorofile prin a sale vinişoare

Când mirat zăreşte o floricică de muşcată

Înflorită prin Soraya lângă apa nemişcată...

Fără voie ai săi paşi spre aleasa sa îl poartă

Cum purcede omul în necunoscuta-i soartă...

Fluturele fără griji aripi îşi zbate spre lumină

Iar albina acu-ți dă la floarea de pe tulpină.

-Bună ziua, de ce sunteți tristă domnişoară?

Soraya tresare... Simte o-nfiorare uşoară,

Apoi spre Casian se întoarce nedumerită,

Privindu-l se linişteşte și îi spune smerită:

-Ah! Sunteți vecinul ce-mbracă haine sfinte,

Cel puțin aşa vă ştiu, aşa vă țin eu minte;

Sunt aiurită văzându-vă în straiele lumeşti-

M-ați surprins în gânduri, slabiciuni fireşti...

-Nici o slăbiciune nu rămâne fără un leac

Cum lebăda-crăiasă îşi tot caută pe lac!

-Da. Aşa este! Chiar lebăda mă-ntristează...

De ce dintre surorile ei se îndepărtează?

-Of, inocentă făptură! Doar aşa le veghează,

Pericolele se ascund şi prin după-amiază...

Casian zâmbeşte larg şi mai dragă îi devine

Soraya aflată-ntr-o lumină a razelor divine...

Deschizându-şi firav buzele-i voluptoase

Îi zâmbeşte şi ea unduind uşor din coapse

Când se-apropie întinzându-i mâna fină...

Casian cu gingăşie o sărută şi firav suspină:

- Sunt Casian! Un preot fără a lui parohie

Până îmi va fi sortită în lume o dragă soție!

-Vai părinte am dorit doar să ne dăm mâna,

Dreapta ta de fapt îți este sărutată-ntruna...

Tânărul preot prinde brusc o roşeață pe față

Stânjenit de vorbele şi obiceiurile din viață...

Soraya cu pupilele mărite vrea să se scuze,

Îl ia cu drag de mână ducând-o către buze:

-Sunt Soraya! Sunt şoapta dintr-o depărtare

Ce îți va mângâia sufletul doar c-o sărutare!

-Soraya faci o glumă într-un joc copilăresc

Sau iubirea dintre noi chiar o şi întrezăresc?

O pală de vânt printre brazii îi răspunde...

Soraya privindu-l suav cuvintele-şi ascunde;

De ce-ar strica acest moment de slabiciune

Cu un răspuns ce poate naşte suspiciune!?

29.04.2018

Revizuit: 03.05.2023