E vară, vacanța se-arată,
În sat la bunici azi mă duc,
Cu lacrimi mereu ei m-așteaptă,
Ce repede timpu-a trecut.

Găsesc poarta tristă și rece,
O-mping către cer s-o deschid,
Bunica din geam mă privește,
Alerg către ea și surâd.

Bunicul spre sobă se-ndreaptă,
Trei vreascuri și eu vreau să pun,
Plăcinta bunicii e coaptă,
E vară cu gust de Crăciun.

Mă-mpiedic de scara înaltă,
De treptele ude si reci,
Mă-ntorc cu privirea spre poartă,
Bunico, mai stai, unde pleci?

Povești vreau s-ascult mai pe seară,
Să-ngrop timpul scurs inutil,
O seară-ntr-o ultimă vară,
Și-n zori să mă văd iar copil.

Să zburd prin grădina-nflorată,
Am ochii în lacrimi pierduți
Citind din a vieții erată,
Părinți cu copii azi cărunți.

Mi-e dor de pisica ce toarce,
Pe prispă-i un coș răsturnat,
Am inima plina de ace,
Și fluturi îmi zboară-n stomac.

Găleata de apă-i uscată,
Împing ușa larg, din pridvor,
Cenușa e rece în vatră,
Și nici animale-n obor.

Bunicii-au plecat prea cu grabă,
Și poarta deschis-au lăsat,
Nepoții-au crescut și mă-ntreabă
De casa bunicii din sat.

Mă-ntorc cu privirea spre poartă,
Spre casa uitată din sat,
O viața avem și o soartă
Pe-un drum într-un vis nevisat.

Din somn mă trezesc lăcrimat,
E iarnă... Bunicii-au plecat...