în carul alegoric plămădesc viziuni,
în urma mea e caruselul amintirilor,
nu vreau asupra lumii să fac presiuni,
ci s-o dezleg de lanțul uneltirilor.

cu săgeți de lumină suflete săgetez,
ele nu produc răni și însângerare,
din inimă în altă inimă înaintez,
cu optimism răsunător în buzunare.

las în ele o iubire nemaiîntâlnită,
o fereastră care cerul să-l privească,
să intre seninul, lumina primenită,
vindecătoare ca pronia cerească.

e plină lumea de necazuri, suspine, migrene,
lacrimi cristalizate atârnă greu de gene.