rămân curat ca lacrima de mamă
de patimi Dumnezeu când mă despoaie
şi veacul e trecut deja-n odaie
biserică ori numai sfântă cramă.

un secol, nişte ani, se învăpaie
şi visul de pruncie se destramă
în viul vinului de-acum de-aramă,
un foc sinistru-n vagi luciri de paie.

un timp zisese, parcă un al altui,
Hristos, de Tată-n om îndoliat
şi parcă simt de-o vreme tot înaltu-I.

nebun, se pare,-n griji exfoliat
ca de pripas îmi este dat asfaltu-I
sărman cu duh mi-e dorul, eu băiat.