agonia romana v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2023-08-27 | |
to hell or the hangman
spre deosebire de alții eu știu că dau greș și cînd cireșele se coc în obrajii tăi mie îmi prind picioarele rădăcini în asfalt, ocolesc stelele, îmi protejez tîmplele scriu litere pe spatele gîndacilor și seara cînd le dau de mîncare se aliniază în te-iubesc-ul perfect am văzut de toate în viața asta inclusiv o lacrimă care se cățăra pe celelalte să intre înapoi în ochi sunt frumos, arăt ca într-o fotografie făcută de călău premiată la clubul lor de fotografie și gîndacii rîd pînă cad pe spate și îmi arată burțile lor galbene mă îngălbenesc și eu, cu tine e ca și cum mi-aș ține respirația străzile cu frunze sub picioarele mele sunt ca spațiul dintre tălpi și podea și becul încă îmi luminează fața străzile sunt ca amintirile, te fac să spargi oglinda din interiorul ei a intrat un liliac pui azi-noapte la mine în sufragerie și am vrut să-l salvez. dimineața l-am aruncat. mi-am pus un pahar să mă eliberez. am zis că nu scriu despre tine. nu. scriu despre mine, mă înțeapă în inimă dar nu ești tu e altgoritmul vieții plus o cană cu apă cînd iei cîteva pastile ca să înveți mersul. cînd mă trezesc mă întreb dacă a fost adevărată călătoria sau iar am băut prea mult. ce vacanță, iar am băut prea mult. nu scriu despre tine, dar uneori mintea mea joacă șotron cu ceva amintiri, alea care au rămas ca găinile după dinozauri. mi-e atît de rău că nici o mie ca tine nu mă mai fac bine. am hotărît să-mi dau drumul, nu cum te gîndești. mă înțep în ochi, pe un ochi intri, pe celălalt ieși. pe unul te cunosc, pe celălalt te uit. de fapt e ca în vamă, bei pînă la răsărit și cînd se întîmplă tu dormi. bolero-ul se aude pînă departe dar nu trezește pe nimeni. ghemuit, mutilat de amintiri, îmi face respirație de urgență un pahar. eu privesc în limpezimea lui, el în golul meu. ce îmi aduc aminte dspre tine e că pe pământ au fost reptile uriașe și au dispărut. că omul a inventat focul, roata și a pictat peșterile și a mai spus că există iubire. tu nu crezi și oricum ai de făcut unghiile. stau, mă întreb cine e reclamă la cine, ca isus zice că moartea la viață, ăilalți spun că e scamatoria unui circar. tu nu ai timp să trăiești, ai treabă. mă întind aici pe frunzele astea. cad singure. nu vreau să plec. nu mă duc nicăieri pentru că nici eu nu vreau să știu că sunt singur. buburuza electrică goangă mică, atunci cînd deschizi ochii și cerul îți picură în ei o frumusețe fără seamăn, nu-l lua în seamă, se alintă și el ca o pisică, pisicile nu pot fi urîte nici depresiile de fapt nimeni nu e pînă și partea asta a zilei în care durerea mă ia cu ea să facem surf are ceva ca alcoolul și tu aluneci în mine ca pe gheață fără să cazi pentru că ochii mei sunt rotițele ajutătoare cînd înveți să pedalezi pe iubire sau pot fi canale colectoare în care se adună din oameni tot ce-a fost frumos și nefolositor pentru că nu toată lumea are nevoie de frumusețe din doi poți să faci unul, la fel ca din două culori, două sunete și o buburuză electrică virează în palma ta de pe linia vieții pe cea a dragostei și nu mai e viață, e dragoste treci prin pereți ca prin filele unui veac de singurătate buburuza trece prin palma ta ca un glonte dar nu poți spune nimic de durere și durerile au frumusețea lor și cerul nopții e tot o buburuză, doar că în loc de picățele sunt stele și roșul s-a adunat de peste tot pînă s-a învinețit, pînă s-a întunecat să vezi mai bine lumina din tine uneori în loc să pui acul pe vinil pui limba, să iei cuvintele direct pe limbă să le simți gustul, să te saturi închizi ochii și în interiorul tău se aude muzica lui leonard cohen cum face dragostea cu moartea. ciorbă de înger sau mică teorie despre orgasm nu știu ce să mă mai fac cu mama, mă iubește, și cred că mi-ar găsi și o iubită să mă culc cu ea, ca să nu se culce ea cu mine. mamele îți dau bani și viață și liniște dar mama mea vrea să îmi dea universul, mama a cumpărat pămînt pe fiecare stea, mama spune că o femeie bună trăiește după bărbatul său că abia atunci poate să-și iubească băiatul și vrea să-mi ia și pacatele ca unui mercedes de ziua mea. poate nu știți, dar mama, se uită cu privirea ei pe cer și prăjește norii, toți arată ca o friptură de vită argentiniană red medium, și eu mă cam scap în chiloți, să îmi schimbe mama chiloții să ne-aducem aminte unde și cînd a început iubirea. că mama mă iubește și știu cum îi spunea despre orgasm prietenei mele de atunci, orgasmul vine odata cu împlinirea, sufletească sau corporală eu am avut orgasm prima oară, măritată virgină, abia după ce l-am născut. atunci am simțit că-mi iubesc cu adevărat bărbatul și atunci s-a întîmplat prima oară. să faci puțină istorie. așa poți să spui că și roboții au orgasm. mama și-a rupt mîna, nu mă mai poate mîngîia cu ea. mama știe că și-a rupt mîna și nu mă mai poate mîngîia cu ea, așa că mama ia un cuțit în mîna cealaltă, -l ascute de turla bisericii ia capul unui înger și mi-l trimite mie congelat. cică să fac ciorbă. și fac ciorbă de înger și plîng în ea să o răcesc. paradoxuri temporale și iubire pe ascuțișul cuțitului dacă e să ne luăm după bătăile inimii trăim în viitor, asta pentru că tot universul e la trecut. cum tot viitorul devine inevitabil trecut, de fapt trăim într-un paradox tempooral. mâine vei fi iubita mea și de fapt chiar de azi ești fosta mea iubită. nu că mi-aș dori asta, dar inima îmi dă zilnic o chelfăneală ca în cărți și știu că două puncte diametral opuse pe cerc se pot atinge daca răsucești cercul în spațiu și-l faci să semene cu semnul infinitului. ai două cercuri tangibile, și în loc de unul suntem doi, iar dacă suntem doi tot ne atingem într-un punct, ca secundele cu secundele următoare ca prezentul de acum cu prezentul imediat. suntem viitor prezent și trecut, iubito, + că nu mai suntem deloc. niciunde, de negăsit. cînd mi-am imaginat că vom face sex a fost mai întîi la viitor, acum e la trecut. de aceea au apărut bisericile, cu speranța că mai poți aduce trecutul în prezent măcar în viitorul incert. rugămințile sunt la trecut, acoperă ceva din spate depre care ai așteptarea că se va produce în viitor. și cu toate astea, universul e la trecut, el este deja, și moarte e pe tot cerul. dar să fim optimiști. stelele sunt pe cer și le stingi ca pe lumînările din tortul tău. nu e nimic complicat. visele sunt din viața de apoi, așteptările sunt tot vise din viața de dinainte. știu, e dureros să te gîndești că e atîta viață, cât e, și restul moarte. dar așa e moartea, singurătate, atingerea cu întîrziere: mort, dar atît de viu pentru tine. nimic nu se poate schimba beau un pahar de tărie și știu că există un punct prin care poți trece toate liniile fericirii. suntem aici, și cu toatea astea suntem în altă parte. ne umplem trecutul cu dușul chinezesc în timp ce viitorul e ca asfaltul uscat la scurt timp după o ploaie de vară. suntem cele două laturi ale lamei cuțitului. ne întîlnim pe ascuțiș, mergem cu tălpile goale și nu ne rănim. la joyeuse apocalypse trag cu putere din țigară, trei fumuri apoi suflu fumul făcînd un nor ca o bucată de granit din care elimin tot ce nu e necesar pînă rămîne doar chipul tău, ai privirea aceea vie și lucidă de dinaintea oricăui cataclism te absorb înapoi cu nările, cu gura, într-un sărut cu plămînii mei cu interiorul meu atît de gol, de zici că în piept îmi bate mulțimea vidă apoi te dau afară și te absorb din nou și chipul tău se face tot mai mic pînă dispare și repet jocul acesta de cîteva ori în timp ce mă gîndesc la pascal, care a spus că natura evidențiază peste tot, atît în interiorul cît și în afara omului, un dumnezeu pierdut un dumnezeu mort, despre care au vorbit mai apoi hegel și nietzsche și fumul dintr-o țigară, zîmbesc, mă gîndesc ce formă ar fi avut chipul tău dacă aș fi fost picasso fumînd o țigară dacă aș fi muzician aș compune muzică folosind structura adn-ului tău de la ultima noastră întîlnire mi-a rămas un fir de păr pe care l-aș putea arde să-l trag pe nas să îl păstrez în mine ca pe un drog care face moartea să pară mai bună în scrumul din scrumieră sunt eu, viitorul meu, dumnezeul meu mort, ca partea din mine care te-a cunoscut ca partea din mine care nu te-a cunoscut îmi mai aprind o țigară și fac dragoste cu tine te absorb și te resorb, te inspir și te expir pînă mă întorc în timp în seara în care am făcut prima oară dragoste fără să ne atingem, cînd stăteam față în față pe scaune diferite și ne-am atins doar emoțiile atunci am simțit pentru prima oară cum mă pot goli cum trupul meu devine un vas în care coboară harul dinvin acum acest dumnezeu e mort și în pieptul meu bate o inimă neagră și vidă. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate