Cuvinte vin să plece-n nemurire
Pe foaia ta, un teatru de cerneală
Podeaua scenei, albă, tot mai cheală
E-n părul sur şi munţi de să îi mire.

Hârtia-mbracă vorba ta de gală
Şi litere se-nalţă spre iubire,
Spre Dumnezeu, spre veci, spre văz ce zbir e
Peniţa ta curgând spre stea egală.

Cortina sperie, de sus, actorii
C-amurgul se alege de-al lor joc,
Eternitate-n şoapte iluzorii.

În pieptul tău albastru mă sufoc
Finalului aştept să vină zorii
Şi apa prinde formele de foc.