Simt cum mă soarbe pământul în sine,
Simt cum mă trag rădăcinile-n jos,
Nu mai ştiu dacă mi-e rău sau mi-e bine,
Plouă teribil şi-atât de frumos,

În noaptea-nnorată mă doare fiinţa,
Dă-mi tu puterea de-a mai trăi,
Dă-mi tu verdictul, dă-mi şi sentinţa,
De-a mă ucide sau de-a mă iubi

Oraşul îmi pare prin ploaia morbidă
Un fel de cavou cu lumini tremurând,
Primeşte-mă–n noaptea asta sub grindă
Sau mă voi ascunde la tine în gând

Iubito mă prinde o ploaie acidă,
Să stau sau să plec, nu mai ştiu cine sunt
Şi frunzele mor peste casa lividă
Şi-am faţa de cretă şi buze de lut

Iubito se surpă pământul sub mine,
Din mine-a rămas doar o umbră strigând,
Tu ţii încuiată o inimă-n tine
Şi-afară, în ploaie,–un nebun delirând