în Bastilia mea îmi contabilizez zilele de ani buni
printre gratii
aerul din celulă e ruginit, cu gust de metal putred
puținele obiecte din jur nu-mi mai trezesc nicio emoție
trăiesc o stare de obișnuință cu ele până la saturație
pe zidul igrasios dinspre ferestră
urcă o iederă
singura prezență de culoare
excluzând graurul negru-verzui cu pete albe
care îmi cântă în fiecare zi
același cântec
doar zgomotele din afara
într-o paletă pestriță de voci și sunete
mai găsesc ecou în catacombele întunecate ale minții
unde s-a făcut liniște...