pînza de păianjen a amintirilor mele adună stele
ca un gunoier care mătură strada de frunze
umbra mea, aburul unei lumînări parfumate să-mi hrănesc degetele
care pictează o fabrică pe chitară
o uzină în care muncesc toate moleculele unei gume pe care ai lăsat-o pe masă
am mestecat-o, în ea s-a întîmplat să-ți văd chipul și gustul

liniile de înaltă tensiune pe care stau graurii atunci cînd pleacă în zbor
îmi aduc aminte de un sărut
iar firele rămîn în mine ca un curent al defibrilatorului
oare ce m-aș face cînd într-un stop cardiac îmi apare poza ta
cu sirop de tuse și îmbrățișarea mea e un amundsen care își îmbrățișează soția

aici nu e polul nord, nici sud, nici polul magnetic, nici al frigului
aici e polul dragostei și în polul acesta nu pui nici steag, nici cruce
îți lași inima semn că ai fost acolo

apoi vin furnicile certate cu păianjenii și îți sorb ochii deși nu vrei să uiți, dar furnicile sunt bețive
or să sfîrșească toate cu amintirea ta în priviri
la fel ca cerul care ne învelea în seara aia și pe ascuns ne dezvelea
să tragă cu ochiul la ce înseamnă dragoste

a venit toamna și greierele nu mai cîntă rock, e în pasajul latin și recită din ovidiu
cu o chitară cu cinci corzi, din mi se gîndește la un inel sau o moarte de agata christie
chiar și pe o coardă greierele spune te iubesc, prin iarbă trece, așa, o tristețe veselă
cum se îmbată lumea la înmormîntări.