Mi se străpezesc dinții de fier ai capcanei de lup
Întind mâna spre un măr copt dar nu îl ajung
Rugina se simte pe fibra de mușchi crud
Și totuși încerc să-mi hrănesc sufletul mut.

Ligamentele țipă sub piele întinse spre sud
Păsări migratoare le urmează pe cerul nud
Mărul copt se încăpățânează să nu îl ajung
Nu vrea să simtă dinții de fier cum i se împlântă în trup.

Ochii îl fixează ca pe un soare galben pe al cerului pod
La orizontul gândului că încă mai pot
Să-l ajung și să-i simt forma de sferă cu nod
Să simt gustul dulceag al toamnei din mărul cel copt.