Stăteam pe marginea tăioasă
a timpului
şi întrebam clepsidra,
tu cât mai curgi,
nisipule ?
fiindcă oamenii vor iertare,
nu uitare !

Nu m-am gândit că aş putea fi
amintirea copiilor mei,
nu m-am gândit că dragostea e doar
o picătură de cer

M-am săturat să mă înving
în fiecare zi,
trăind neiubirea,
de aceea spun,
- Lăsaţi-mă să îmi devorez
sfârşitul
cu ţipăt de fier ascuţit,
de rugină tânără,
iar ultimul suflu
lăsaţi-l să zboare
în pânzele corăbiei
întunecate,
să geamă !