- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
Se-ngălbenesc ușor lipsiți de vlagă
Copaci frumoși ai toamnei veștejite,
Al cărei șir de ani trecuți îi leagă
De-amintirile-astea învechite.

Mă doare-n piept privindu-mă-n livadă
Peste răzorul veșted și târziu,
Ce iarba și-o-nconvoaie degerată
Ca spre mormântu-i un tăcut sicriu.

Și cârduri mari de gânduri migratoare
Mă părăsesc într-un zăvoi de vis,
În timp ce dragostea în piept mă doare
Și rana ei din nou mi s-a deschis.

Octombrie - adânc oftat de toamnă,
Spre-ncorporare gândurile-mi trec
Și uit că am a inimii o doamnă,
Cu lacrimi reci tristețea mi-o petrec.

Ușor se-ngălbenesc căzând în valuri
Și frunze, și iubiri, și amintire,
Pe când mă-ndrept ne'ncrezător spre dealuri
Către cazarmă - singura iubire.