„sațietatea este cheia”

sfânt suspină-n urechea-i vis de vers,

căci pe de-a rostul memorase

sute de file din greoiul și respinsul dex,

pe vremea când nu se avea știință

de aspirine bayer sau fervex

de-aici încolo nu-i decât capriciu,

al unora sau altora ori doar

cheia de boltă-a unui nou supliciu

de a îmbătrâni purtând eresul de budoar

al fetei cu ochi mari, lături de pește,

și-al fantelui fără habar,

ce promisese, dar căzuse-n clește

de-ajunse rău, pe viață-ntr-un osuar

inelul ei pe-o coadă de cireașă

clipește-n nopțile cu lună drept peșcheș

pe lângă podul mogoșoaei, din înaltul

mansardei vechiului cireș

sub care, astăzi, hârjonul de-atunci,

este numit generic fapte

ce fac ca să pălească pigmentul de la tuș

și vorbe de deochi, livide toamne, ca în amiaza

când boită-n ciori, scăpă prin parcuri și jeli-n cascade,

și mortuare serenade și ninsori cu sânge și cenușă și

mai câte, din toate câte două și iar două, de parcă noe

ar fi însărcinat-o el pe corcodușă să facă public-call

sub lună nouă, potop de vrute și nevrute, prigoană

prin simțiri de letargie, și leapșa de la crai la crai

pe dezbrăcate, un soi de ia-ți-o ție dă-mi-o mie.

„sațietatea este cheia”

îngână un heruvim babyface killer cu răgușiri plătindu-și logoreea,

iar antic, corul de copii și marcus miller

cântă declinul tenului slash seboreea,

în rest de morți numai de bine, iară,

toți în vestminte largi, de non-culoare

în fine... hip-hop-ura și la gară,

ceremonia de primire ia amploare

după generic, când e totul gata,

și când baiatul are planuri mari cu fata

apare-n cadru un bărbos nervos urlând

„precum în cer așa și pământ”