agonia
romana

v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 452 .



învață să visezi pînă la capăt
poezie [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [batranutragator ]

2024-03-30  |     | 



a venit primăvara, totul înflorește acum, universul fecundă
s-au decristalizat cele mai oblice și întunecate emoții
s-au deszăpezit dorințele, s-au decrucificat obsesiile
și vîntul a început să cînte prin noile frunze

acum înfloresc și oasele morților, lumina stelelor ne arată cîmpul nopții
înflorit și el, obrajii roșesc în această deplină emoție
și văd o mulțime de femei frumoase care se tem că primăvara
le va găsi însingurate, văd atîtea femei umblînd cu bărbați
care nu le merită frumusețea și dedicarea, văd că teama de singurătate
învinge, rănile se vindecă dar pe cicatrici nu mai crește nimic

doar teama de singurătate, toți nemernicii lumii devin vindecători
cînd de frică să doarmă departe de griji, grija e să ai alte griji
care să te facă să uiți că poezia trece prin noi ca un al doilea sînge
atunci cînd e nevoie de o a doua inimă care să ne facă să respirăm
să trăim

visăm, dar nu visăm pînă la capăt, ne e teamă că se va sfîrși rău,
că finalul e trist, că pisicile nu pot zgîria și spulbera singurătatea
că uneori încurcăm anatomia și un umăr mincinos e de preferat
unei inimi calde care te face să te cunoști pînă în toate frigurile
minciunile pot fi iertate, poezia din cuvinte și trăiri, nu

am fost o proastă, am trăit cele mai stupide momente, spune ea
într-un film de lars von trier, dar cel mai bun lucru e că le-am trăit cu tine
așa se mint ele, așa se consolează cînd nu au curajul să uite
nu au îndrăzneala de a cuteza către un alt orizont
acolo unde nu mai există anotimpuri, acolo unde primăvara eternă
a cuvintelor elimină orice frică și interiorul înflorește oricînd

sunt un bărbat frumos în care înflorește universul ca prima oară
sunt un bărbat care știe că dragostea e în sine, nu în celălalt
sunt visătorul care culege fructele coapte în visele tale
și îți servește cel mai bun vin, vinul care îți învață și sufletul
să coacă fructe, să înveți să visezi pînă la capătul viselor.

.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!