ceasul amenință în amurgul unui oraș îndepărtat
iluzia expusă ca o rană deschisă

în această călătorie fiecare neuron
îmi povestește același vis care îmi poartă viața
iar eu încerc să aleg din marea de cuvinte zimțate
doar verbele potrivite
din acest moment alb în care văd
cealaltă parte a distanței

mă mir câte versuri încă au rămas în inima mea
că simt cum întregul univers se naște din mine
ca dintr-o statuie de sare