În întristarea-ţi de femeie-amară
Pe-obraz tumefiat de spaime multe
O lacrimă-n lumină-i să rezulte
Pe când cu raze luna râde-afară.

Sărutului poveri de-mi duci, oculte
Îl vei strivi strângând din buze-n seară
Mai lasă-l înspre noapte să te ceară
La apa văzului să îţi asculte.

Ca-n hram mirării stai în gura largă,
Pământ prea plin de răni e să le cari
Pe şalele subţiri ca pe o targă.

Zidind tăceri acelor ce-s flecari
Buboiul lor împunge-l, să se spargă
Pe când tămăduită să-mi apari.